Evoluţia meciului între minutele 60 şi 75, de la scorul de 2-2:

Singurul om al FPV care nu a avut timp să se bucure de golul egalizator al lui Goian (min. 59) a fost Dani Coman. A încercat, dar zâmbetul i s-a transformat într-o grimasă. Ar fi vrut să zburde către meleul făcut de colegii lui în careul advers, însă durerea de la deget l-a oprit. Şutul Bolii de 1-2 l-a dat peste cap, iar plonjonurile disperate la atacurile Handicapului ori Abuzului i-au provocat dureri şi la umăr. A privit în jos de ciudă – Violenţa, portarul Năpastei, urma să câştige meciul lor dintre buturi, deşi la goluri primite de fiecare era 1-1.

Stăncioiu, ca o stâncă

Viaţa, un antrenor trecut prin multe, simte dezamăgirea din privirea lui Dani şi decide să mute repede: îl aruncă în luptă pe Stăncioiu! Murmure în tribune, acolo unde gafele acestuia de Cluj sunt mai vii ca niciodată în memoria colectivă. Numai că Edi nu vede şi nu aude nimic. Are privirea şi freza unuia care tocmai a ieşit de la un concert Ramstein. Şi-ar mânca adversarii de vii, ştie că acesta poate fi meciul vieţii lui.

Doar al lui cu sine, Căci meciul Vieţii era altul. Antrenorul de pe banca FPV e conştient că golul lui Goian a ambiţionat-o pe Moarte, care va încerca să lovească tocmai acum, când se apropie finalul. A căutat cu privirea un atacant pe banca de rezerve, însă acolo nimic. A sperat în gând că Daniel Niculae, prezent în tribune, va uita de durerile de genunchi şi va coborî în iarbă. Regulamentul nu mai permitea o schimbare, dar aici şi acum nu mai era loc de reguli, era un meci de Viaţă sau de Moarte, fiecare cu mijloacele de care dispunea.

Prima care a mutat a fost Doamna în Negru, aruncându-l în atac pe Avort în locul Abandonului, un vârf dezagreabil ca prezenţă, dar care şi-a făcut un renume din a rezolva rapid situaţii neplăcute. Goian, aflat sub euforia golului de mai devreme, a încercat să-i distrugă psihicul cu o glumă ca între fotbalişti, însă răspunsul a fost un şut razant cu bara din poziţie aproape imposibilă. Stăncioiu era oricum la post, însă avertismentul fusese dat. Şi au mai urmat şi altele.

Steaua şi Dinamo sunt numai una

Secundele trec greu, Fotbal Pentru Viaţă rezistă, însă se vede la jucătorii noştri efortul depus peste an. Năpasta este o echipă mai odihnită, venită de nicăieri, obişnuită să lovească şi să fugă. Să lovească şi să fugă, să lov… ufff ce ocazie!!! M-am oprit din scris pentru că mâna de fani ai Năpastei, membri cotizanţi ai fan-clubului Inculturii, a bruiat întreg stadionul la ocazia Foametei. Ocazie mare, parată de Edi Stăncioiu. A câta? Reflexele lui au lovit în optimismul adversarilor mai ceva ca antidotul mult căutat.

Ogăraru simte din teren că se poate forţa ceva şi caută un răspuns din privire către bancă. Acolo, Viaţa îi răspunde desenând cu mâna dreaptă un soi de schemă de atac, în timp ce cu stânga îl cuprinde pe după umeri pe Daniel Niculae. Urma schimbarea, Danciu-gol contra Niculae. George zâmbeşte mulţumit. Asta aştepta, o schimbare, forţe proaspete. Şi, deodată, parcă de undeva din măruntaiele destinului, Dinamo şi Steaua sunt numai una, adică Fotbal Pentru Viaţă. O.G. aruncă o minge în careu, Marius pivotează dintre Marginalizare şi Boală - adversari pe care i-a mai învins de câteva ori în duelurile directe – şi aruncă o minge în careu. Acolo, Exploatarea şi Handicapul par suverani până la proba contrarie. Adică până se decide şi Adrian Cristea că a venit momentul lui: preluarea pe lângă Handicap şi scăriţă peste Violenţă. 3-2!!! Ce execuţie, ce lovitură, ce Viaţă! Rădoi, Lazăr, Mureşan sau Lovin se bucură fiecare aşa cum ştie, cum apucă.

Pe stadionul Speranţei se râde din nou, deşi mai e un sfert de oră până la final! „Se poate!”, strigă miile de fani concomitent cu prima rază de soare din acea zi.

Se poate?

Schimbări:

’63: Coman – Stăncoiu

’73: Dănciulescu – Daniel Niculae

’67: Abandon – Avort

Iulian Vâlvoiu – ProSport

Articolul poate fi citit si pe ProSport la adresa

Comentariile sunt momentan inchise